Obiceiul care îți va schimba viața

Timp de citire: 4 minute

„Tre’ să tragi tare ca să reușești în viață.” De câte ori nu ai auzit asta că pe o literă de lege? Că trebuie să muncești mult, să ai agenda plină. Ce contează că nici nu mai ții minte când ai dormit ultima oară măcar 6 ore sau când ți-ai dedicat timp pentru hobby-urile tale! 

Tragi tare” câțiva ani și apoi o să poți să te relaxezi și să faci tot ce îți place. O să ai succesul la care ai visat și atunci o să poți să îți aloci timp și pentru alte lucruri în afară de muncă. Doar așa au făcut oamenii de succes! Cei care sunt „top performers” în domeniile lor, oamenii care dau tonul, cei puțini care schimbă lumea. Cu siguranță au avut niște ani în care „au tras tare”, au muncit zi-lumină ca să ajungă unde sunt acum. Cum altfel.

O să fii surprins să afli că nu e așa. Că majoritatea oamenilor prosperi au un obicei la care nu te așteptai. Și nu fac asta doar acum, când sunt în top, ci dintotdeauna. De aceea acest obicei este piatra de temelie a succesului lor. Este un obicei pe care îl respectă cu sfințenie și care, pe termen lung, le-a adus rezultate mai bune decât orice muncă asiduă, oricât de mult „tras tare”.

E un obicei pe care l-au avut oamenii pe care îi admirăm din istorie. Un obicei pe care îl au oamenii de succes care sunt și azi printre noi. Și este un lucru atât de simplu: să petreci timp cu tine. Oricât de ocupați ar fi, oricâte responsabilități ar avea, acești oameni își iau timp în fiecare zi să se ocupe de creșterea personală. Să lase deoparte agitația din jur, să facă un pas în spate și să vadă imaginea de ansamblu.

Ce fac acești oameni în timpul acela pe care îl alocă pentru ei, diferă de la caz la caz, dar fiecare acțiune contribuie la dezvoltarea lor. Unii citesc, alții se plimbă, își documentează activitățile, emoțiile și planurile în jurnale, sau poate chiar trag un pui de somn, în loc să „tragă tare”. E dovedit științific că o ora de somn în timpul zilei are beneficii aproape identice cu o noapte de 8 ore de somn. În plus ne face mai productivi și mai creativi. Printre cei care au avut obiceiul somnului de amiază se numără Albert Einstein, Thomas Edison, Winston Churchill, Napoleon Bonaparte și alții.

Poate ți se pare o pierdere de vreme „să nu faci nimic” timp de o oră, însă beneficiile pe termen lung o să dovedească contrariul.

În ora aceea pe care o aloci pentru tine, poți să citești sau să te plimbi. Warren Buffett, de exemplu, petrece 80% din zi citind și învățând. Theodore Roosevelt citea o carte pe zi când era ocupat și 2-3 în zile mai puțin agitate. Elon Musk citea două cărți pe zi, iar Bob Iger, fostul CEO Disney, se trezește în fiecare zi la 4:30 c să citească.

Plimbările sunt un alt obicei al oamenilor de succes. Charles Darwin se plimba de două ori pe zi, Churchill își începea dimineață cu o plimbare. Howard Schultz face la fel în fiecare zi.

Așa că nu te simți vinovat că îți aloci o oră din zi pentru tine. Că nu muncești în timpul ăla. Pentru că muncă pe care o faci în ora aia o să aibă rezultate pe termen lung. Ia-ți o oră din zi, ia-ți măcar jumătate de oră și investește-o în tine. Știm că trăim în lumea vitezei, a oamenilor ocupați, a programelor încărcate. Într-o lume în care „nu avem timp”, îți recomandăm să înveți de la oameni de top și să iei o oră din zi pentru tine. Să îți eliberezi creativitatea pentru că viitorul este al oamenilor creativi, al celor care ies din rând.

Ce îi diferențiază pe top performeri de restul? 

Pe cei 5%, de cei 95%. 

Pe cei 5% cei mai de succes oameni din lume care schimbă jocul în domeniile lor, care trăiesc vieți împlinite și prospere.

Cu ce sunt cei 5% diferiți de ceilalți 95% care luptă să supraviețuiască de la o lună la alta? 

Ce îi face să fie altfel? Nu, nu norocul și circumstanțele. Ci obiceiurile pe care le au, ca cele de mai sus. Ritualurile pe care le respectă. Stilul lor de viață.

Acum ceva timp Lorand a participat la o conferință de-a lui Robin Sharma și atunci i-a venit inspirația să creeze un curs total inedit: un curs de dezvoltare personală pentru antreprenori. Pentru că știe cât contează acest aspect. Strategiile de business ajută, dar dacă tu nu evoluezi ca persoană, impactul tău o să fie limitat.

Lorand vrea să ajute cât mai mulți oameni din România să își permită să investească în educație și să călătorească în toată lumea, ca să învețe de la cei mai mari experți.

Așa că a luat cele mai puternice idei pe care le-a auzit de la Robin și le-a pus la un loc cu ideile pe care le avea el pentru acest curs. Rezultatul este cursul care credem că o să aibă cel mai mare impact în viață ta personală, din toate cele pe care le-a făcut până acum.

SECRETUL CELOR 5%

În acest curs lucrăm împreună la toate cele 4 arii importante din viața ta: 

  1. minte, 
  2. inimă, 
  3. suflet și 
  4. sănătate.

Este un curs pragmatic în care lucrăm aplicat. Fiecare lecție se termină cu un exercițiu practic.
Ba mai mult, într-un video o să-ți spună o idee pe care a luat-o chiar de la Robin, care o să te ajute să treci de la teorie la practică în viața ta. Știm că asta îi ține pe loc pe mulți oameni.

Este o provocare de 21 de video-uri, pe care o parcurgem împreună!

În fiecare video ai o idee pe care să o implementezi în viața ta.

Și, până la finalul provocării, o să ai un plan concret de acțiune care o să te ajute să devii nu puțin mai bun. Planul care o să te ajute să ajungi în clubul celor 5%.

Mă bucur că am putut să creăm această oportunitate pentru tine.

În mod normal acest curs este disponibil pentru membrii Upriserz. 

Dar pentru că vrem să ducem cursul la cât mai mulți oameni, Lorand a „negociat” cu noi, echipa Upriserz, să ai opțiunea să ai acces și doar la cursul online. 

Rezultatul este că am construit o ofertă la care nu merită să mai stai pe gânduri.

Intră AICI să vezi toate detaliile despre curs.

One thought on “Obiceiul care îți va schimba viața

Leave a Reply