
Firma ta nu va fi următorul Apple.
Poți să mai citești asta o dată. Poți să te enervezi. Poți să închizi fereastra și să spui că noi habar n-avem despre ce vorbim. Poți și să ridici din umeri și să zici, „ooook, dar nu v-a cerut nimeni părerea.” Sau poți să continui să citești să vezi ce vrea autorul să spună prin firma ta nu va fi următorul Apple:).
Alegerea chiar îți aparține.
Bineînțeles știm că există mulți oameni, antreprenori sau angajați, care consideră Apple nimic altceva decât un marketing foarte bun. Sunt mulți cârcotași care spun că de când a murit Steve Jobs, Apple nu a mai scos nimic nou, ci doar reciclează aceeași tehnologie din nou și din nou și din nou…până când se vor sătura fanii să mai cumpere.
Gluma de mai jos ilustrează cel mai bine remarca că Apple nu mai inovează:
(Deși cineva care s-ar uita la specificații ar zice că NU-I CHIAR AȘA.)
Oricât de mult ți-ar displăcea gama Apple, oricât de mult ai ține cu dinții de Android-ul tău și de laptop-ul tău cu Windows, un lucru e cert: Apple, cândva, au revoluționat lumea. Cândva au schimbat paradigma și au transformat tehnologia și au atras milioane de fani.
Dar azi nu vrem să intrăm în istoria Apple. Nici să disecăm reclamele care i-au consacrat, despre care vom vorbi mai târziu. Tot ce vrem prin acest articol să-ți spunem e…
De ce firma ta nu va fi următorul Apple :).
Sperăm că vei lua acest articol cu un dram de sare și cu umorul care sperăm că s-a resimțit. Dar și că vei citi până la capăt și poate vei avea o idee genială prin care să îți faci produsul/serviciul mai bun, mai eficient, mai ușor de vândut.
În continuare vei găsi 6 motive (am decis să ne oprim aici) de ce firma ta nu va fi următorul Apple, indiferent cât de bune sunt produsele sau serviciile tale.
Motivul #1: Creezi produse noi – fie digitale, fie fizice, pentru că sunt cool
Sau pentru că s-a lansat o nouă tehnologie.
Sau pentru că ăsta e trend-ul.
Dar în niciun caz nu le creezi pentru oameni. Pentru că există o nevoie reală.
Revenind, când Apple au lansat primele 2 calculatoare – Apple I și Apple II, ce voiau fondatorii (Steve Wozniak și Steve Jobs) era să simplifice cum arată un calculator și toată lumea să aibă unul acasă.
Steve Wozniak a fost cel care a creat prima variantă a calculatorului modern, deși nu asta avea în minte. Voia să fie doar ușor de folosit.
Iar ideea asta de a fi util, eficient, a rămas înscris în brand-ul Apple. Inginerii de la Apple încercau/încearcă să facă fiecare produs să fie util, să fie eficient.
O întrebare la care să răspunzi: Produsul/serviciul tău e doar cool sau chiar ajută utilizatorii?
Motivul #2: Produsul/serviciul tău e prea greu de folosit
Știm că motivul #2 se completează cu primul, dar am simțit nevoia să le punem separat pentru că noul trend e să fie cât mai complicat. Cât mai multe features. Cât mai mult să petreci timp ca să-ți prinzi urechile.
Zi sincer, câte produse n-ai văzut care urlau din toți rărunchii că folosesc AI și când ai descărcat, după ce ți-ai prins urechile cum să-l folosești, ți-ai dat seama că există alte servicii mult mai ușor de folosit?
Într-o lume în care în medie atenția durează 47 de secunde (repetăm: ÎN MEDIE), orice durează prea mult, orice despre care nu poți să-ți dai seama dintr-o privire va fi…ignorat.
Așa că da, cei de la Apple au preferat să facă lucrurile cât mai simple, cât mai intuitive, fără artificii.
Standardul lor sună cam așa: nu e simplu? E inutil.
O întrebare la care să răspunzi: Produsul/serviciul tău e ușor de folosit?
Motivul #3: Prea multe produse diferite și nu știi pe care să pui accentul
Principiul Pareto, inventat de economistul italian Vilfredo Pareto, spune că „80% din efecte sunt produse de 20% din cauze.”
Sau dacă vrei să mergi foarte exact, poți spune că 80% din vânzări sunt produse de 20% dintre produse.
Iar dacă ai prea multe produse sau servicii care sunt diferite unele de celelalte, probabil nu poți să-ți dai seama care e cel mai eficient și care ar putea să-ți propulseze vânzările.
La Apple e simplu. Au o gamă de produse, dar categoriile sunt limitate și le poți conecta pe toate între ele.
În fiecare an, se îmbunătățesc puțin. Dar tu ca și consumator știi că dacă îți iei iPhone, poți să accesezi ce ai pe el și pe Mac, și pe tabletă.
Dacă te ajută, poți spune că produsele Apple sunt complementare.
O întrebare la care să răspunzi: Care produse/servicii ar fi complementare? Ești dispus să renunți la celelalte?
Motivul #4: Nu oferi o experiență
Obiectiv vorbind e mai ușor să oferi o experiență când ai un produs fizic. Pentru că poți să-ți dai delirul cu ambalaj, cu gama de culori, cu textura.
Când ai un produs fizic e puțin mai greu. Dar asta nu înseamnă că nu poți.
Poți crea o experiență și când clientul tău intră pe site. Prin formele pe care le ai, culorile, modul în care le trimiți email-urile, experiența de testare…
Toate pot crea o experiență.
Până la urmă dacă nu pui accentul pe nevoile clienților, pe simțurile lor, dacă îți tratezi produsul ca fiind unul ieftin, va fi considerat de toată lumea ca fiind ieftin.
Știm că e un efort în plus uneori să mergi the extra mile, dar uneori tocmai acel pas în plus s-ar putea să schimbe complet percepția clienților față de produsul tău.
O întrebare la care să răspunzi: Ce poți face ca să creezi o experiență din produsul/serviciul tău?
Motivul #5: Nu știi cu cine stai de vorbă
Am tot vorbit despre extern: despre cum să fie, despre cât de simplu să fie etc. Dar cel mai important lucru pe care mulți antreprenori îl omit și motivul pentru ca firma ta n-o să fie următorul Apple e că…
Nu-ți cunoști utilizatorii!
Da, probabil ai o idee despre cine ai vrea tu să îți folosească produsul (clientul ideal), dar nu ai aruncat o privire să vezi cu cine stai de vorbă.
Ce le place,
Ce nu le place,
Ce hobby-uri au,
Ce nevoi au.
…
E vital să îți înțelegi utilizatorii ca să ai succes.
Apple își cunosc destul de bine utilizatorii, motiv pentru care reușesc să aibă milioane de utilizatori.
O întrebare la care să răspunzi: Cine sunt utilizatorii/clienții tăi actuali?
Motivul #6: Nu ai o poveste
Încheiem seria cu o remarcă: cel mai probabil afacerea ta nu are o poveste.
Nimeni nu are pretenția să faci reclame care fac referire la cartea lui George Orwell, 1984 sau să vorbești despre ostracizații societății cum a făcut Apple.
Dar când lansezi o afacere, rar o lansezi doar pentru bani. O lansezi pentru că poate undeva în adâncul sufletului tău, știi că produsul/serviciul tău poate schimba ceva. Poate ușura ceva. Poate îndeplini o nevoie.
Găsește acea poveste și prezint-o publicului. Creează conținut în jurul ei, creează o poveste, un brand.
S-ar putea să rămâi surprins.
O întrebare la care să răspunzi: Care e povestea produsului/serviciului meu?
Acestea sunt 6 motive pentru care firma ta n-o să fie următorul Apple. Poate te regăsești într-una sau în mai multe, dar te invităm să le analizezi la rece, cu un strop de umor și să vezi ce ai putea să schimbi acum.
Și dacă totuși te simți demoralizat…
Să știi că firma ta NU trebuie să fie următorul Apple. Dar știi ce ar putea să fie în schimb? Propriul brand. Nu trebuie să ai o firmă care rupe topurile internaționale. Uneori e suficient să poți schimba viața altor oameni – că e a ta, a familiei tale, a angajaților tăi, celor care cumpără.
Și-n plus…poate o să găsești strategii care te vor ajuta să ai succes. Nu neapărat să fii următorul Apple, dar să ai suficient succes. Nu mai bine le replici pe acelea în loc să te dai peste cap și să dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard?
Noi oricum credem că fiecare firmă are ADN-ul ei unic și propriul potențial. Nu încerca să devii următorul Apple. Dar dacă sunt lecții valoroase, ia-le pe acelea.