„Din păcate, răspunsul e nu.”
„Ne pare rău, dar am ales să mergem cu altcineva.”
„Sună bine, dar…nu.”
„Am decis să alegem alt furnizor.”
„Ideea e bună, dar…nu.”
Că le auzi la telefon, că le citești într-un email sau ți se spun față în față, orice formă a acestor cuvinte taie în carne vie.
Oricât ți-ai dori să îi prinzi de obraji și să te uiți în ochii lor și să-i întrebi, „dar de ce? DE CE? CE ÎMI LIPSEȘTE MIE ȘI ALȚII NU AU”, tot ce poți face e să tragi aer în piept, să expiri de câteva ori, să zâmbești (dacă ești față-n față sau la telefon) și să răspunzi diplomat: „da, sigur, înțeleg”.
După ce se termină conversația, o dată cu zâmbetul fals care ți se șterge de pe față, îți dispare și energia. Motivația. Inspirația. Drive-ul de a merge mai departe. Și tot ce ai vrea ar fi să te urci în pat, să te învelești cu o pătură și să pui pe silențios lumea de afară, pentru o vreme. Până când rănile cauzate de respingere se vindecă.
Ți-au zis și prietenii tăi, ai văzut și în citate motivaționale de pe social media, ai văzut și în poveștile de succes ale altora că respingerea nu e nimic altceva decât semnul tău să mai încerci o dată.
Dar când ți-ai agățat toate speranțele de un rezultat, de un răspuns, să te gândești că și J.K. Rowling (autoarea Harry Potter) a primit astfel de respingeri, și Walt Disney (fondatorul Disney), și Stephen King (regele horror-ului, cum mai e numit) și…lista poate să continue, nu te ajută.
Pentru că singurul răspuns pe care-l găsești în interiorul tău e…
Eu nu sunt la fel de bun, talentat, uimitor, puternic, norocos ca ei.
Sau că ideea mea de afaceri nu e atât de bună și nu voi reuși niciodată.
Dar dacă…dacă respingerile de fapt sunt acolo să te ajute?
O să vorbim mai pe larg despre asta, pe parcursul articolului. Întâi hai să ne uităm puțin la acest sentiment.
Ce este respingerea?
Știm că știi, dar hai să ne uităm puțin la teorie. Pe scurt, respingerea e o emoție. Sau mai degrabă o reacție emoțională la acțiunea de a fi exclus dintr-o relație socială sau interacțiune. Uneori poate fi activă – de exemplu să fii batjocorit sau tachinat, alteori se manifestă prin ignorare completă.
Dar de multe ori se resimte printr-un refuz: un loc de muncă, un parteneriat, clienți care spun nu.
Indiferent de forma în care vine, indiferent de perioada vieții în care apare, indiferent de gravitatea ei, un lucru e cert: doare de fiecare dată.
De ce doare respingerea?
Obiectiv vorbind, mai ales ca antreprenor, știi că doar pentru că un potențial client mare ți-a zis nu, nu înseamnă că toată lumea îți va spune nu. Știi asta. Dar tot nu poți să oprești sentimentul acela de inutilitate, de covor tras de sub picioare.
De ce? De ce doare?
Pentru că așa am fost proiectați.
În urma unui studiu, unde oamenii au fost supuși unui RMN și rugați să retrăiască o respingere recentă, s-a descoperit ceva uimitor. S-au activat aceleași zone ale creierului care se activează când resimți durerere fizică.
Practic, respingerea creează o durere reală, chiar dacă o resimți doar emoțional și nu poți pune mâna pe o parte a corpului ca să zici „aici. Aici mă doare.”
Psihologii care se ocupă cu evoluția umană consideră că acest design a pornit de la stră-stră-stră…strămoșii noștri care trăiau în triburi. Pe vremea aceea, când nu existau case, electricitate, mâncare la discreție, dacă rămâneai singur – erai exclus din trib – mureai. La propriu. Pentru că nu te puteai descurca singur să supraviețuiești.
(După cum ziceam, nu existau magazine.)
Și se presupune că omenirea a dezvoltat mecanisme care să-i avertizeze când sunt în pericol să fie excluși. Pentru că cei care resimțeau excluderea, respingerea, își schimbau comportamentul, rămâneau în trib și aveau șansa să-și dea genele mai departe.
Dar azi în schimb, lucrurile sunt puțin diferite.
Acum nu mai ai nevoie de un trib ca să supraviețuiești. Două click-uri printr-o aplicație și găsești de mâncare.
Însă respingerea tot doare. Pentru că de cele mai multe ori, singura acțiune pe care o faci e să te adâncești în starea asta de nefericire prin a te critica, prin a-ți aminti toate momentele în care nu ai fost la așteptările tale (nerealiste) și prin a-ți tot spune că nu ești bun de nimic.
Acțiuni care nu fac nimic altceva decât să te arunce într-un hău din care nu poți ieși.
Dar dacă în loc să te adâncești în respingere, ai privi-o altfel?
Dacă ai vedea respingerea ca un beneficiu?
Cum să te uiți altfel la respingere?
Obiectiv vorbind, după ce scapi de vârtejul emoțional în care simți că dai din mâini și din picioare și totuși nu ajungi la aer, ce simți?
Dacă te uiți înapoi la toate respingerile, ce concluzie tragi?
Noi ne-am dat seama că de multe ori (99.9% din cazuri), respingere e…
- Un semn că încerci
Se tot zice că ratezi 100% din șansele pe care nu le iei. Dar uite, te-ai expus, ai încercat, n-a mers.
Dar tot poți să fii mândru de tine și să spui „chiar dacă m-am simțit nepregătit, chiar dacă m-a rupt pe interior, am încercat.”
Ai lăsat frica și anxietatea de nu sunt suficient de bun și ai încercat. Și de cele mai multe ori, tocmai respingerea te ajută să…
- Realizezi unde mai ai de muncit
Știi că-ți spuneam la începutul articolului că rolul respingerii e să îți schimbi comportamentul? La fel poate fi și lecția pe care ți-o poți lua, că nu ai ajuns încă acolo.
Că ai nevoie să înveți un pic mai mult, să te dezvolți mai mult, ca să primești o aprobare cu multe semne de exclamare la final.
- Respingerea mai înseamnă și că e timpul să te uiți la tine
Chiar voiai acel lucru? Că e parteneriat, linie de business, asociat etc? Chiar asta era fix ce aveai nevoie? Chiar era definiția ta de succes și nu a altora?
În cazul unei respingeri e momentul perfect să te evaluezi obiectiv și să înțelegi ce ai tu nevoie, nu alții.
- Mai poate însemna și că ai scăpat ca prin urechile acului
Uneori nu putem să ne dăm seama că ceva nu e potrivit pentru noi. Ne chinuim, ne zbatem, dăm din mâini și din picioare și facem tot posibilul să ajungem acolo unde vrem.
Dar dacă…dacă respingerea e de fapt o binecuvântare ascunsă?
Dacă de fapt acel lucru, post, parteneriat etc pe care ți-l doreai ar fi devenit un calvar?
- Și nu în ultimul rând, respingerea înseamnă redirecționare
Oricând simți că cineva îți închide o ușă-n nas, peste degete sau îți arată vehement cu degetul să faci pași, în realitate, pe plan macro, în marea schemă a lucrurilor, nu ești respins.
Ci ești redirecționat. Spre o relație mai bună, o oportunitate mai bună, un loc de muncă mai bun, o prietenie solidă, un parteneriat mai bun….
Chiar dacă ți se pare că totul merge pe dos și îți vine să urli, să plângi până rămâi secat de lacrimi, s-ar putea ca în timp să înțelegi de ce s-au întâmplat toate acestea. De ce ți s-a închis o ușă-n nas. Ca să ți se deschidă altele, clar :).
În loc de încheiere, avem o recomandare. Sau mai bine zis o sugestie.
Când ți se închide o ușă în nas, nu încerca să o forțezi. Nu da în ea cu pumnii, cu picioarele. Nu îngenunchea în fața ei și începe să plângi.
Ci dă-te puțin mai în spate. 1 metru, 2, 3. Și o să vezi că există alte uși pe care le poți deschide.
Concentrează-te pe ele :).
Până la urmă, lucrurile se întâmplă cu un motiv.
Mi- a placut foarte mult, m- a durut din nou cand am citit, am retrait durerea pe care am simtit o la ultimul nu pe care l am primit, a fost ca un RMN, dar mi ati dat si tratamentul, bine scris, simplu,dar, cu efect ,multumesc.
Ingrid, ne bucurăm! Să-ți fie cu folos ❤️