De ce să ții webinarii online? (7 avantaje)

Timp de citire: 5 minute

Înregistrează-te. Rezervă locul tău. Înscrie-te.”

Vezi invitațiile de mai sus, cam peste tot, în ultima vreme?

E cumva normal să fie așa. Contextul actual au făcut din tabletă, telefon și calculator cei mai buni prieteni ai noștri. 

Muncim, socializăm, ne educăm și ne distrăm online.

6 ore pe zi, petrec, în medie, românii din marile orașe, în fața unui ecran, conform celor mai recente studii (2019).

Pare mult? Puțin? Dacă e să calculăm cifra la cîte zile are un an, o să vedem că stăm online peste 2.000 de ore. Adică 91 de zile, ceea ce înseamnă 2 luni dintr-un an.

Sună altfel, când ai perspectiva asta 🙂

Dacă toată lumea e online, afacerea ta are de câștigat când e și ea acolo. Mai ales sub o formă care îți permite să controlezi mesajul, oferta și interacțiunea cu cei din comunitatea ta.

Într-un webinar faci toate astea. Și tocmai de aceea ai putea să iei în calcul ideea de a ține și tu un webinar.

Însă am trecut prea repede peste definiții. Dacă nu ești foarte familiarizat cu ce e acela un webinar și te întrebi despre ce e vorba de fapt, definiția de mai jos e posibil să aducă mai multă claritate.

Oficial un webinar este un “seminar organizat pe internet”.

Webinar = întâlnire virtuală, la care oamenii din toate colțurile lumii participă în același timp

De obicei un webinar oferă companiilor posibilitatea să ajungă cu aceeași informație, la un grup de oameni din locuri diferite. 

Să privim lucrurile mai în amănunt.

În varianta clasică, ca să organizezi o prezentare pentru afacerea ta:

  • ai fi închiriat o sală, 
  • ai fi avut niște costuri destul de mari de organizare și 
  • ai fi riscat ca oamenii să nu se prezinte fizic la eveniment. Deci să fi fost totul degeaba.

În cazul unui webinar:

  • nu ai nevoie să închiriezi un spațiu fizic (poți să ții un webinar de la sediul firmei tale sau de la biroul tău de acasă)
  • scapi de costurile mari de organizare. 
  • dacă oamenii ratează întâlnirea online, le poți trimite apoi înregistrarea webinar-ului

Sună ca și cum webinarul ar putea să fie un fel de Harap Alb pe un cal alb? Un fel de erou care îți salvează din costuri și îți dă o soluție pentru afacerea sau serviciile tale? 

Pentru unele companii exact asta este.

Webinar-ul nu numai că te ajută să tai din costuri. Își aduce mult mai multe beneficii.

Uite concret care sunt 7 avantaje pe care le ai când ții un webinar:

1. Îți înmulțești contactele

Pentru o afacere care abia s-a lansat, dar și pentru orice altă companie, lista de contacte e ca inelul prețios din filmul Stăpânul inelelor (precious, indeed 🙂

Când afacerea e la început, dar și atunci când vrei să înmulțești numărul de contacte, ia în calcul să faci o campanie de promovare în care oamenii se înscriu ca să urmărească un webinar. 

În funcție de tema aleasă pentru webinar și de maniera de promovare a webinar-ului, lista ta de contacte se poate dubla sau chiar triplă!

2. Te promovezi CUM și CÂT vrei tu

Cine face publicitate online, știe că a devenit din ce în ce mai greu să controlezi ce și cum promovezi. 

Și asta pentru că atât Facebook, cât și Google au reguli stricte (și o listă lungă de lucruri pe care nu poți să le spui sau să le arăți oamenilor într-o reclamă). 

Într-un webinar cel care controlează ce și cum vinde ești tu. 

Nu vine nimeni să îți oprească webinar-ul pentru că te-ai adresat direct celor care te privesc, cu o ofertă concretă, nu mai ești sub lupa Facebook care îți interzice să arăți poze before and after sau să te atenționeze că nu ai voie să promiți rezultate.

3. Creezi o comunitate de brand activă

Webinariile sunt prin definiție o formă mai personală ca să arăți cine ești și ce faci. 

În general, petreci de la 60 la 120 de minute, alături de oamenii care s-au înscris la un webinar. Asta face să dezvolți o relație personală cu oamenii care te urmăresc. 

În plus, webinarul poate să devină un dialog live, fiindcă primești întrebări în direct și  răspunzi chiar atunci la ele.

4. Înlături obiecții și creezi dorința de cumpărare

În timpul webinariilor e mult mai ușor să înlături obiecțiile clienților. 

Un exemplu: să spunem că ai terminat de prezentat produsul sau serviciul tău. Iar cineva te întreabă ce se întâmplă dacă o să cumpere de la tine și nu o să fie mulțumit. 

Iată momentul să vorbești despre garanții. În câteva cuvinte îndepărtezi teama că cei care cumpără o să piardă bani sau primesc un serviciu de proastă calitate. (Din moment ce oferi garanții, nu mai poate fi vorba că ce vinzi nu e bun, nu?)

5. Economisești bani

Cât te costă să organizezi un eveniment live pentru comunitatea ta? Cât te costă să planifici lansarea unui produs sau o zi a porților deschise în compania ta? 

Uite de costurile astea când faci un webinar. La acest eveniment online, participanții pot urmări și interacționa cu tine de oriunde doresc. Și fiindcă nu trebuie să se deplaseze din confortul casei lor, șansele să fie live cu tine sunt mai mar

6. Ajungi la un număr mai mare de oameni cu mesajul tău

Acest avantaj este o completare la punctul 5, dacă vrei. 

Gândește-te ce ar însemna să organizezi un eveniment de 5.000 de persoane. O nebunie, așa-i? (mai ales în contextul unei pandemii). Acum gândește-te că la Upriserz media de participare la un webinar este de 5.000 de persoane. 

Ne-ar lua luni de zile să organizăm un eveniment pentru atât de mulți oameni. Cu ajutorul webinariilor, putem să ne vedem cu oamenii aceștia online, în fiecare lună.

7.Adaugi valoare unei afaceri 

Webinariile nu sunt doar o manieră prin care te promovezi sau vinzi ceva. 

Sunt și o metodă prin care dai lucruri valoroase, educi și îndrumi oamenii din comunitatea ta. 

Iar în economia globalizată de astăzi, o companie care face toate acestea are un avantaj competitiv în fața celorlalți. 

Prin urmare, reține deci:

► Webinariile sunt online și elimină costurile pentru organizarea evenimentelor live

► Nu ai nevoie de camere sofisticate sau cine știe ce aparatură pentru ele (poți folosi lejer un webcam)

► Invitațiile și formularele de înregistrare sunt simple și se completează online

► Tu controlezi mesajul și tu decizi ce vinzi și sub ce formă faci vânzarea

► Poți să dai un reply cu webinarul sau poți să îl folosești în campanii de promovare ulterioare

Găsești mai multe informații despre cum organizezi primul tău webinar și care sunt lucrurile pe care să le iei în calcul, pe platforma Upriserz, în secțiunea dedicată….webinariilor, evident. 

În această secțiune vei găsi webinarul creat de Oana Vasiu: Webinarii online – Cum le construiești, cui le vinzi și cum te ajută în afacerea ta

Oana este Strateg de Content și Managing Partner la GRAI Media – o agenție de Go to Market, specializata în Content Marketing și Soluții de Dezvoltare a Afacerilor prin Marketing Strategic.

Este și unul dintre autorii Upriserz. 

Cursul ei,  5 Instrumente de Content Marketing pe care le poți folosi chiar de azi în Strategia de Marketing este disponibil pe platformă.

De la Oana vei afla:

  • Cum pregătești un webinar? 
  • Cum dai de veste că urmează să ții unul?
  • Cum îi faci pe oameni să participe?

În sesiunea de Q&A, Oana a răspuns la întrebări și a oferit maximum de informații și perspective noi. (Dacă nu ai încă abonament pe Upriserz îți poți crea unul AICI)

One thought on “De ce să ții webinarii online? (7 avantaje)

  1. Totul bun si frumos pentru cel care tine webinarul, dar de ce nu spuneti ca timpul celor care participa conteaza si ar fi frumos ca oferta sa fie pe masura. Am participat in ultima vreme la niste aberatii de seminarii atat de jalnice culese de le Facebook incat dupa o ora am renuntat. Poate ar fi util cei care tin webinarii sa invete intai cum sa faca acest lucru…zic…

Leave a Reply