Update: Modificări legislative 2022 – 2023

Timp de citire: 6 minute

În 15 Iulie 2022, s-a publicat Ordonanța de Guvern nr. 16. O să redau mai jos cele mai noi și cele mai importante modificări legislative aduse Codului Fiscal. Noile prevederi au impact negativ asupra mediului de afaceri. Impact care se datorează reîncadrării unor activități, respectiv creșteri de taxe. Creșteri în condițiile în care în Mass-media se dădeau asigurări că nu se va crește nimic, mai ales că asistăm la o reacție în lanț de scumpiri. 

Suntem în perioadă de maximă inflație – poate fi verificat pe site-ul BNR foarte ușor – (inflație mare înseamnă prețuri mari cu putere de cumpărare scăzută). Cu siguranță, fiecare dintre noi a resimțit în propriul buzunar fenomenul mai devreme menționat. 

Așadar ce se întâmplă concret începând cu 18 Iulie 2022:

  • Principala și cea mai de luat în calcul prevedere este că a fost introdusă condiția de scutire cu privire la salariații din domeniul construcțiilor – 80% din ponderea cifrei de afaceri să se fi exercitat pe teritoriul României. Dacă ponderea din România este sub 80%, firma are obligația să nu mai aplice facilitățile aferente sectorului construcțiilor, iar taxele salariale se vor calcula ca și cum ar fi în sectorul normal unde nu se beneficiază de diminuare de CAS și scutire de impozit și CASS.

Modificări care se aplică  începând cu 01 August 2022:

  • se majorează impozitul pe veniturile din jocuri de noroc după cum urmează:
  1. 3% până la suma de 10.000 lei câștig;
  2. 300 lei + procent de 20% la suma de peste 10.000 lei câștig pentru intervalul 10.000 lei – 66.750 lei;
  3. 11.650 lei + procent de 40 % pentru ce depășește cuantumul de 66.750 lei.
  • Revine legea salarizării unitare (ne întoarcem în trecut cu alte cuvinte) – au loc reîncadrări de taxe. Ce înseamnă asta? În cazul în care un angajat pe care îl plătim nu cumulează 8 ore din mai multe contracte part-time sau dacă nu are încă o normă întreagă în altă parte, pentru fiecare contract de muncă part-time trebuie achitate taxele la cel puțin minim pe economie pentru 8 ore. Atenție, doar CAS (Contribuția de Asigurări Sociale – pensia) se va datora la 8 ore și nu toate taxele se vor mări! 

Exemplu concret – femeia de serviciu de la scara blocului. Să presupunem că are câte un contract de muncă la 4 blocuri. Asta înseamnă că fiecare bloc va trebui să achite taxe aferente la 8 ore, cu toate că ea lucrează efectiv 1 oră pentru fiecare în parte;

  • valoarea salariilor până la care se aplică facilitațile pentru sectorul construcțiilor scade de la 30.000 lei la 10.000 lei brut;

Ce se schimbă în anul 2023:

  •  extinderea ariei de aplicare a facilității de profit reinvestit și pentru alte grupe de mijloace fixe. Această facilitate se acorda și până acum dar, doar pentru firmele plătitoare de impozit pe profit. La fel va fi și de acum înainte, doar că se mai adaugă posibilitatea de a fi integrate în această facilitate și alte active. Recomand aplicarea acestei facilități doar dacă sunteți 100% sigur de încadrarea ei. În prezent doar activele din clasele 2.1 și 2.2.9 din catalogul de mijloace fixe puteau fi luate în considerare pentru aplicarea măsurii. S-au aprobat și alte categorii de active – redau din MOf paragraful  – Profitul investit în echipamente tehnologice, active utilizate în activitatea de producție și procesare, activele reprezentând retehnologizare, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, în programe informatice, precum și pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit. Lista cu noile active eligibile pentru facilitatea de profit reinvestit, urmează a fi reglementată.

  • Impozitul pe dividende crește de la 5% la 8% – sfatul meu dacă aveți posibilitatea, retrageți dividendele sau distribuițile acum in 2022 astfel încât să achitați 5% impozit;
  • plafonul aferent aplicării impozitului pe microîntreprinderi scade de la 1.000.000 EUR la 500.000 EUR, dar chiar și așa o firmă nu mai poate rămâne microîntreprindere, numai în situația în care are un salariat cu normă întreagă sau mai mulți salariați care să însumeze o normă întreagă. Tot aici se elimină procentul de 3%, rămânând doar cel de 1% aplicat veniturilor. 
  • în plus, firmele cu servicii de consultanță devin obligate să aplice procentul de 16% profitului înregistrat. Tot aici, dacă cumva ești microîntreprindere și ai venituri din consultanță de orice fel de peste 20% din cifra de afaceri, din 2023 te încadrezi pentru impozit pe profit. Însă pont, ceea ce facturezi va fi conform contract, astfel că, dacă conform contractului nu prestezi consultanță, atunci este în regulă. 

  • o persoană nu va mai putea deține mai mult de 25% din părțile sociale la mai mult de 3 companii înregistrate în sistemul de microîntreprindere; 
  • tot în categoria de aplicare a impozitului pe profit se încadrează și cei din domeniul asigurărilor – asistenții în brokeraj și brokerii în asigurări, respectiv și cei care efectuează activități de intermediere pe piețele de capital, firmele de petrol și gaze, firmele din domeniul bancar și firmele din domeniul jocurilor de noroc – începând cu 2023;
  • dispare și impozitul specific pentru firmele din HORECA;
  • se diminuează plafonul de la 100.000 EUR la 25.000 EUR pentru cei care se află în categoria de P.F.A./I.I./I.F. și vor să fie în categoria contribuabililor care aplică norma de venit. Se iau în calcul veniturile începând cu 2023. Dacă se depășește plafonul de 25.000 EUR, din 2024 trece la sistemul real;

  • în ceea ce privește beneficiile salariale neimpozabile, avem de-a face cu o modificare surprinzătoare, deoarece se extinde aria de acordare cu privire la beneficiile acordate salariatului (putem acorda mâncare, putem deconta chiria acestuia), fără să le încadrăm la venit extra salarial, dar în limita de maxim lunar de 33% din salariul brut. Tot aici sunt incluse și pensiile private, decontarea vacanțelor eventual, abonamentele ș.a.;
  • se elimină deducerea de 40% de la persoanele fizice care obțin venituri din chirii (cu alte cuvinte vom aplica 10% la valoarea chiriei de unde va reieși valoarea impozitului lunar), însă putem optimiza această nouă reglementare prin ținerea contabilității (deci luați în calcul și costul cu un contabil dacă nu vă pricepeți) cu privire la aceste chirii și să trecem la aplicarea sistemului real (venituri minus cheltuieli x 10%). Trebuie efectuată o analiză foarte bine documentată dacă se merită efortul, mai ales pe costuri. Se va achita CASS. 

! Atenție că revine și obligativitatea declarării la ANAF a contractelor de chirie noi în 30 de zile. În plus, cele aflate în curs de derulare deja au termen de 90 de zile pentru înregistrare. Momentan nu există procedură de aplicare;

  • mai avem de a face și cu o modificare adusă persoanelor fizice care obțin venituri din alte activități:
  1. persoanele fizice care au realizat sub 12 salarii minime brute din alte activități –  nu vor fi obligate la plata asigurărilor sociale (CAS), însă tot acestea dacă doresc pot opta pentru asigurarea cu privire la sănătate (CASS) – baza de calcul este reprezentată de 6 salarii minime brute;
  2. persoanele fizice care au realizat peste 12 salarii minime brute din alte activități – valoarea acestora aflându-se în cuantumul dintre 12 – 24 salarii minime brute, baza de calcul este de 12 salarii minime brute (datorează CAS și CASS);
  3. persoanele fizice care au realizat sub 12 salarii minime brute din alte activități valoarea acestora fiind peste 24 salarii minime brute, baza de calcul este de 24 salarii minime brute (datorează CAS și CASS);
  • va crește cota de TVA de la 9% la 19% pentru băuturile care conțin zahăr;
  • va crește cota de TVA de la 5% la 9%, pentru serviciile de catering, serviciile de restaurant, serviciile de cazare;
  • apare obligativitatea dotării cu POS pentru vânzări de peste 10.000 EUR, pentru cei care vând direct către populație;
  • iar pe final am păstrat aplicarea regimului de impozitare la Direcția de Impozite și Taxe Locale sau Primării – până acum existau 3 tipuri de regimuri – rezidențial, mixt sau nerezidențial. Din 2023 va fi doar rezidențial sau nerezidențial. 

Informațiile expuse mai sus, am încercat să le sintetizez cât mai precis și cât mai pe înțelesul fiecăruia, având în vedere că au cumulat un amalgam de informații cu 3 termene de intrare în vigoare. Sperăm să vină cu norme de aplicare clare pentru cele mai devreme explicate, întrucât pe alocuri, încă există nebuloase în sintetizarea și aplicarea informațiilor.

Articolul a fost redactat în data de 18 Iulie 2022, de către Cosmin-Ștefan Dumitrașcu – Expert Contabil – Manager General al ABS GROUP ROMANIA. În cazul în care există neclarități te rog să mă suni la 0766.669.536 sau să îmi scrii la cosmin.dumitrascu@absgroup.ro.


Despre Cosmin:

Cosmin este expert contabil și Business Consultant.

Fondatorul companiei ABS Group. Cosmin poate să te ajute la întrebările despre PFA, SRL-uri, impozite și profit etc.

Leave a Reply