8 lucruri pe care să le știi înainte să investești

Timp de citire: 5 minute

Oriunde te uiți, oriunde derulezi, în special pe rețelele de social media, vezi următorul îndemn: investește, investește, investește. 

Te uiți și la banii pe care-i ai pregătiți și la coșul de cumpărături care tot scade în volum, dar crește în cost și te întrebi: „chiar e momentul oportun să investesc acum?” 

Realizezi și tu că economia e fragilă. Crypto-ul rămâne instabil, imobiliarele scad, prețurile cres, firmele tech dau afară…

Ce se întâmplă? Are rost să investești? E un moment prielnic? 

Și aici devine complicat răspunsul. În orice colț al Internetului te uiți, se găsesc oameni care să-ți promită marea cu sarea și luna de pe cer, dacă investești o anumită sumă. Un fel de Caritas mai modern. 

Așadar, are rost să investești?

Răspunsul e mai nuanțat decât „da” sau „nu”. 

Dar dacă deja ești pregătit să investești – ai bugetul, ai o dorință, ai o idee despre instrument, îți recomandăm ca înainte să începi, să verifici pașii de mai jos.

Am pregătit câteva sfaturi și trucuri care să te ajute să iei cele mai potrivite decizii de investiții în perioada următoare. 

  1. Găsește de ce-ul tău când vine vorba de investiții 

De ce vrei să investești? 

Răspunsul „pentru independență financiară”, nu e suficient. Ce înseamnă independență financiară pentru tine? Care sunt emoțiile care te vor ajuta să continui, chiar și când te vei lovi de provocări? Care te vor ajuta să te ridici în momentul în care nu mai are sens?

Pe lângă șansa de a te ajuta să continui când totul pare incert, e important să înțelegi care e motivul pentru care investești ca să eviți să faci greșeli și să pierzi privirea de ansamblu. 

Unii specialiști chiar recomandă să nu îți dorești îmbogățire. Nu pentru că e imposibil, ci pentru că poți să iei decizii pripite și să faci investiții nesigure. 

Ce îți recomandăm noi e să faci acest exercițiu cât mai des posibil. Poți să-l scrii pe o hârtie și să-l recitești sau îți poți crea propriul dream chart. Nu te gândi la câți bani să faci. Ci la ce poți face cu ei. Ce sentimente și emoții îți evocă. Ce vrei să cumperi. 

  1. Fă o evaluare realistă a finanțelor tale

Dacă ai ajuns la acest articol, cu siguranță ai pus la punct o sumă de bani frumușică de care te poți lipsi pentru a o investi. Dar ce faci după ce investești suma aceea?

Aici vine momentul în care analizezi la sânge toate finanțele tale. Ca să vezi clar și fără echivoc câți bani cheltui (și pe ce), în fiecare lună. Câți bani pui deoparte în fiecare lună și pentru ce? 

(Pentru investiții, pentru vacanțe, pentru fondul de urgență.) 


Uite ce îți recomandăm: să notezi, timp de o lună (unii specialiști recomandă minim 3 luni), toți banii pe care-i cheltui. De la facturi (chirie, electricitate, bancă), până la obiectele acele mici pe care ți le cumperi pentru că meriți. 


Doar așa poți să înțelegi care e fluxul tău financiar lunar și poți să vezi câți bani pui deoparte. Și câți din acei bani, poți folosi în investiții. 

  1. Setează-ți un obiectiv de timp pentru investiții 

După ce îți evaluezi finanțele și înțelegi „de ce”-ul tău, e timpul să setezi obiective realiste, care să conțină următoarele detalii: când și cât. 

Când vine vorba de investiții, poți să setezi două tipuri de obiective: 

  • Pe termen lung: ești dispus să investești pe o perioadă de 5 ani. Poate fi obiectivul de a te pensiona mai repede sau de a deveni independent financiar. Aici e important să îți cunoști propria cifră. În această postare, Dan Sulica prezintă independența financiară în cifre. Te invităm să o calculezi și tu. 
  • Pe termen scurt: pe o perioadă sub 5 ani și pot fi un obiectiv mai mic, de genul: o vacanță, o casă, o mașină. Ceva palpabil și mai ușor de obținut. 

Odată ce înțelegi care e perioada pe care vrei să investești, îți va fi mult mai ușor să alegi instrumentele potrivite ca să îl atingi și să rămâi disciplinat pe termen lung.

  1. Cunoaște-ți profilul de risc 

Ar fi minunat dacă ai putea deveni independent financiar în 5 ani. E un vis nesimțit și frumos, dar dacă ție nu-ți place să-ți asumi riscuri…ce faci? 


De asta e important ca înainte să alegi orice instrument (crypto, de exemplu), să știi ce fel de om ești. 

  • Poate ești conservator – vrei să ai garanția că banii tăi sunt în siguranță. Că dacă se întâmplă ceva, știi că îți poți recupera banii. 
  • Poate ești dinamic – poate nu te grăbești prea tare să devii independent financiar. Și poate ai vrea să testezi instrumente mai variate, care sunt mai riscante. 
  • Poate ești echilibrat – vrei și garanție că banii tăi sunt în siguranță, dar ești dispus să îți asumi și riscuri.

Nu există un profil de risc greșit sau corect, există profilul care ți se potrivește. E important să-l cunoști pe al tău înainte să treci la următorul pas: 

  1. Înțelege instrumentele de investiții

De la depozite bancare până la imobiliare, crypto și bursă, piața de investiții e plină-ochi de instrumente care îți fac cu ochiul. Unele au randamente mari și riscuri pe măsură, altele au randamente mici dar sunt mai sigure. Desigur, în perioade incerte – cum e perioada anului 2023 – unele instrumente nu acoperă nici măcar inflația. 


Înainte să faci orice investiție, cel mai important e să îți iei timp să analizezi și să cercetezi cât mai bine posibil, cum funcționează un anumit instrument. Poți aplica chiar regula de  90/30/1. 

Înseamnă ca timp de 90 de zile, 30 de minute în fiecare zi (sau când îți permite timpul), să studiezi 1 singur instrument de investiții. 

Fiind doar 15 ore de studiu cumulate, te vor ajuta să ai o privire de ansamblu clară: de exemplu să înțelegi avantajele, riscurile, randamentul, practici bune de investiții, prospectare. Perioada asta de timp te va ajuta să realizezi dacă acel instrument se potrivește profilului tău de risc sau nu. 

Te vei simți mult mai confortabil după ce ți-ai făcut temele să începi să investești. Pe lângă regula de 90/30/1, îți recomandăm să rămâi la curent și cu contextul socio-politico-economic, ca să iei cele mai bune decizii pe termen mediu și lung. 

  1. Diversifică portofoliul 

O altă regulă de bază e: nu-ți pune ouăle în același coș. În funcție de bugetul pe care ești dispus să-l investești lunar, alege să îți diversifici portofoliul. Poți alege bursa, crypto, titluri de stat, metale prețioase. 

Pornind de la profilul tău de risc, bugetul, obiectivele pe termen lung sau scurt și instrumentele care îți fac cu ochiul, alege întotdeauna să îți diversifici portofoliul. Toată ideea e să reduci volatilitatea și să profiți de avantajele fiecărui instrument, ca să-ți echilibrezi investițiile. 

  1. Controlează-ți emoțiile cât poți de mult 

O să fie momente în care piața o va lua la vale. În care vor scădea acțiunile, criptomonedele și vei fi tentat să vinzi. 

O să fie momente și în care va crește exponențial și vei fi tentat să cumperi. 

Orice decizie emoțională iei, te va costa. Uneori mai mult decât te aștepți. Așa că îți recomandăm ca în loc să te lași dus de val în orice direcție, să îți faci temele de casă, să analizezi graficele și să iei decizii raționale, pe cât posibil. 

După cum spunea și Warren Buffett: „Fii temător când alții sunt lacomi și fii lacom, doar când alții sunt temători.” 

  1. Continuă să te educi

Ai văzut și tu, atât în introducerea articolului, cât și din alte surse, că investițiile nu sunt liniare. Sunt la fel ca marea – uneori calme, alteori agitate și pline de provocări. Scăderi bruște, probleme economice, creșteri bruște. 


Ca să te asiguri că iei cele mai optime decizii pe termen lung și scurt, îți recomandăm să continui să studiezi: articole, cărți, cursuri și de ce nu, chiar webinarii sau să participi la Masterclass-uri. 

2 thoughts on “8 lucruri pe care să le știi înainte să investești

Leave a Reply