Cât de frumos vorbești cu tine?

Timp de citire: 8 minute

De când eram mici am fost educați că trebuie să vorbim frumos cu cei din jur. 

Însă, nu prea am fost educați, din păcate, să vorbim frumos și cu noi înșine. 

De când mă știu îmi e teamă să greșesc

Nu știu de ce. Nu prea am primit bătaie, nu am fost pedepsită, nici amenințată. Dar, am trăit mereu cu frica de a fi umilită, cu teama de penibil, cu grijă prea mare despre părerea celorlalți. 

Dacă te regăsești și tu în situația asta, hai să facem cunoștință. 

Hello! Sunt Adriana, trainer de comunicare, public speaking și inteligență emoțională. Probabil că am ales acest domeniu tocmai pentru a depăși multe dintre fricile enumerate mai sus. Îți voi împărtăși o poveste care m-a marcat și apoi un exercițiu care m-a ajutat. 

POVESTIOARA

Îmi amintesc că eram în grupa mare la grădi când doamna educatoare ne-a adresat o înterbare: “Ce mănâncă pisicile?”. 

Bunicii mei îl aveau pe Toto, un motan cu care împărțeau tot ce aveau în farfurie, de la fructe, ciorbe, slănină, până la deserturi și stixuri. Singurul lucru diferit pe care i-l mai dădea bunica lui Toto era niște iarbă din curtea din spatele blocului. 

Revenim în sala de clasă de la grădi. 

Doamna: Copii, ce mănâncă pisica?

Toți copiii cu mâinile sus. 

– Ia zi Adriana, ce mănâncă pisica?

– Iarbă! 

– Vai Adriana…. cum să mănânce iarbă? Să îți fie rușine! Nu așa v-am învățăt. Dă-ți una peste gură! 

Și mi-am dat

Îți dai seama cu câtă rușine și supărare mi-am dat palma aia. Nu că mă durea. Ci, că m-a certat doamna. M-a certat în fața clasei. M-au văzut colegii. Au văzut că nu știu să răspund corect. 

Era pentru prima dată când eram sigură pe răspuns. Era pentru puținele dăți în care aveam curaj să răspund. Și era prima dată când răspunsul meu provenea dintr-o experiență, nu din ceva învățat de la școală. 

EFECTELE 

Și, vreo 20 de ani mai târziu, când cineva îmi propunea să mă implic într-un proiect, am ajuns să spun da și nu și apoi iar da și apoi iar nu de 100 de ori. 

Pentru că devenisem nesigură. Pentru că îmi era teamă că voi eșua. Pentru că îmi era teamă că voi greși, că voi dezamăgi sau că mă voi face de râs. 

  • Am ajuns să mă tem să spun NU (crezând că e un răspuns greșit)
  • Am ajuns să fiu mult mai critică cu părerea mea decât cu părerea altora
  • Am ajuns să îmi întreb șeful sau colegii înainte de fiecare pas dacă fac bine
  • Am ajuns să îmi fie rușine când privesc pe cineva pe stradă și ni se intersectează privirile

Astfel de mici experiențe, precum cea din povestioara de mai sus, își pun amprente puternice în memoria noastră emoțională, chiar dacă acum poate nici nu ni le mai amintim.

De ce? Pentru că în timp, ajungem să asociem experiența respectivă cu starea emoțională care ne-a acaparat ulterior. Prin urmare, mintea noastră poate traduce acest tip de evenimente în diferite variante, dar cam nefericite: 

  • “când am de spus ceva, ceilalți vor râde de mine.”
  • “chiar dacă am impresia că știu răspunsul corect, mai bine nu îl spun pentru că s-ar putea să fie greșit.”
  • “mă fac de rușine dacă vreau să spun ceva în fața celorlalți” 
  • “când am o opinie, mai bine o țin pentru mine, căci altfel voi fi certat”

….Și multe alte variante

Clar este că ani de zile mai târziu, aceste variante se transformă în acel stil al nostru de a gândi, sau mai bine zis, de a “supragândi”, overthinking-ul prea bine cunoscut de fiecare dintre noi. 

Practic, deseori, dorința noastră de a nu greși devine mai mare decât dorința noastră de a face ceva corect. Astfel, ajungem să nu mai acționăm și în cel mai bun caz, ne plafonăm. Asta dacă nu involuăm.

DIALOGUL INTERIOR și VOCILE CRITICE

Tot așa apar acele voci în mintea ta care îți spun o poveste – povestea că nu ai făcut suficient de bine un proiect, că nu ai ajuns la ora potrivită acasă, că nu ți-ai ales bine hainele, că mergi în vacanțe nasoale, că nu vei reuși să îndeplinești acea provocare, că nu meriți să ai salariul mai mare, că te vei face de râs dacă îți spui părerea în public, că ești penibil sau că mereu ceilalți sunt mai buni decât tine. 

Indiferent că vocile pe care le auzim au fost construite de mama sau tata, de doamna educatoare, de copiii din spatele blocului, de profesorii din facultate, de colegii de muncă sau de un șef prea dur, ele se consolidează într-un dialog interior auto-critic. 

Și de multe ori, acesta contribuie enorm la amplificarea fricii de eșec, la scăderea stimei de sine, dezvoltarea insecurităților, poate chair și apariția anxietății sociale. 

Mai mult decât atât, pentru că ne dorim să nu mai avem parte de “durere” vom începe să evităm acele contexte care ne pot pune în situații similare. Astfel, devenim temători, ezitanți și conformiști. Vrem mereu să ne asigurăm că suntem într-un mediu “safe”, în care nu putem greși, în care nu vom fi criticați și în care nu avem cum să dăm rateuri. Evităm să mai încercăm lucruri noi, evităm să fim inovativi, evităm să ne asumăm riscuri, stăm cât se poate de departe de orice posibil eșec. Și pentru că nu ne mai expunem la astfel de situații, nici nu avem oportunitatea de a le mai asocia vreodată cu ceva pozitiv, cu plăcere în loc de durere. 

E clar că timpul nu poate fi dat înapoi, nu avem cum să ștergem cu totul amintirile noastre și sensul pe care l-am atribuit acestora. 

Dar putem face ceva oare? 

DIALOGUL INTERIOR și VOCEA DE TREABĂ

Evident avem ce face, altfel nu mai scriam acest articol. 

După cum spuneam, dialogul interior critic ne afectează enorm stima de sine, încrederea de a încerca ceva nou, modul în care percepem eșecul.  

Automat, dialogul interior are puterea de a ne afecta și în bine. Atâta timp cât este unul pozitiv, încurajator și optimist. 

EXERCIȚIU

Deci, ce îți recomand să faci, concret? 

Un simplu exercițiu, care practicat regulat, te poate ajuta enorm:

  • să te detașezi de haosul de gânduri din mintea ta
  • să separi vocile construite de tine de vocile construite de ceilalți în mintea ta
  • să distingi vocile de treabă de vocile mai răutăcioase
  • să decizi care este vocea care vrei să ruleze pe fundal
  • să începi să fii mai pregătit să înfrunți situații noi, dificile și chiar și eșecuri

Te rog, parcurge acest exercițiu pe măsură ce citești instrucțiunile. 

Ai nevoie doar de:

– o coală albă A4

– un pix/creion 

– câteva creioane colorate / markere / carioci

  1. Ia o foaie albă 

Ia orice foaie A4, rupe-o în 2, să ai 2 jumătăți

  1. Gândește-te la o situație neplăcută prin care ai trecut

Preț de 3 minute gândește-te la o amintire neplăcută a ta, la o situație în care vocile critice îți răsunau pregnant în cap, o situație în care nu ai reușit să faci ce ți-ai propus, în care ai eșuat și te mustrai tu pe tine

  1. Amintește-ți ce voci auzeai în mintea ta

Gândește-te cum sunau, ce cuvinte îți spuneau, cât de dure sau puternice erau

  1. Notează cuvintele/propozițiile critice

Notează pe una dintre cele 2 foi toate cuvintele dure și critice pe care ți le spuneai în mintea ta la acel moment (că nu vei reuși, că vor comenta ceilalți, că nu vei primi apreciere, că nu meriți să fii unde ești, că ești o persoană slabă etc.). Această foaie va reprezenta întruchiparea vocilor tale critice.

  1. Colorează vocea

Gândește-te cum suna vocea respectivă. E o voce stridentă? Acută? Blândă? Agitată? Calmă? Rigidă… etc. După ce te-ai gândit cum ai caracteriza vocea, alege câteva culori care simți că o reprezintă. 

(eu de obicei folosesc roșu dacă e o voce agitată sau furioasă, albastru când e dură și rece, galben când e prea stridentă). Poți alege oricâte culori vrei tu, care să “întruchipeze” cât mai clar pentru tine vocea. 

Cu aceste culori poți măzgăli foaia pe care ai scris mai devreme. Fii creativ! Umple-o de culoare, orice pată reprezintă ceva pentru tine. Ilustrează ce vrei pe ea, sau dacă nu vrei sa desenezi ceva anume, măzgălește-o liniștit așa cum îți vine să faci cu vocile respective!

  1. Fă-i vocii ce vrei

Acum că ai colorat cum ai vrut vocea, poți interveni cum vrei asupra ei. Poți îndoi foaia, o poți transforma într-un origami, o poți mototoli și arunca la gunoi, poți să o calci în picioare, o poți rupe, sau poți chiar să o lași liniștită, neatinsă, în fața ta. Tu alegi. 

  1. Scurtă pauză de contemplare

Toate gândurile tale din acel moment, din acea stiuație în care erai critic cu tine, probabil că erau imagini, culori, sunete, voci; un amalgam de trăiri de toate felurile. Ei bine, ceea ce ai făcut acum, nu a fost altceva decât să scoți acel amalgam din mintea ta și să îl pui pe hârtie – îl ai acolo, pe foaia vocii critice – în cuvinte, culori, îndoituri etc. E ca și când ți-ai scos gărgăunii din cap și ți-i i-ai pus aici pe foaie. Privește-i, observă foaia de gărgăuni și răspunde-ți la următoarele întrebări despre ei:

  • Sunt duri sau blânzi ?
  • Sunt calmi sau agitați?
  • Sunt calzi sau reci?
  • Sunt flexibili sau rigizi?
  • Sunt familiari sau nefamiliari?
  • Îi întâlnești des sau rar?
  • Sunt construiți de tine sau de către altcineva?
  • Te ajută sau te încurcă?
  • Îi vrei mai des alături de tine sau mai rar?
  1. Facem o magie. 

Acum că ai văzut că de-a lungul timpului tu și cei din jur ați reușit să construiți acei “gărgăuni” care ți-au rămas ție în cap, înseamnă că îți poți crea și “gărgăuni de treabă”, niște ajutoare prietenoase. Deci, imaginează-ți că ai o baghetă magică și că transformi toate vocile dure și critice pe care le-ai scris mai devreme, în voci încurajatoare, care te sprijină și vor să te ajute să te auto-depășești. 

  1. Notează pe foaie ce zice vocea bună

Pe cealaltă jumătate de foaie, notează toate cuvintele și propozițiile pe care ți le-ar spune acele voci dacă ar vrea să fie blânde cu tine, să te ajute să treci mai departe, să te încurajeze. 

Poate îți spun “am încredere în tine”, “știu că poți”, “și dacă nu reușești, nu-i nimic, mergem mai departe împreună”, “ești cel mai tare, hai că trecem și peste asta”, “știu că e greu, dar o să reușești”, “n-are nimic că nu ți-a ieșit, ai învățat oricum multe din experiența asta”, etc. Asta e întruchiparea vocii de treabă.

  1. Colorează vocea de treabă

La fel ca și înainte, alege câteva culori care simți că se potrivesc cu vocile astea faine. Apoi măzgălește, desenează, colorează exact cum îți vine. 

  1. Fă-i vocii ce vrei

Poate vrei să o împachetezi ca să o iei mai târziu cu tine în buzunar, sau vrei să o împăturești în formă de inimă, să o faci origami sau să o mângâi și apoi să o lași așa cum e. 

  1. Scurtă pauză de contemplare

O să te rog să privești și această foaie, observ-o, gândește-te că ți-ai scos și toate vocile bune din cap, toate imaginile, sunetele, culorile și le-ai pus pe această foaie. Apoi răspunde-ți la întrebările următoare despre aceste voci de treabă:

  • Sunt dure sau blânde ?
  • Sunt calme sau agitae?
  • Sunt calde sau reci?
  • Sunt flexibile sau rigide?
  • Sunt familiare sau nefamiliare?
  • Le întâlnești des sau rar?
  • Sunt construite de tine sau de către altcineva?
  • Te ajută sau te încurcă?
  • Vrei să le auzi mai des sau mai rar?
  1.  Ultimul pas: Promisiunea

Observă în fața ta cele două foi, respectiv, cele 2 întruchipări ale vocilor tale: acelea mai critice, mai dure și acelea mai de treabă și mai blânde. 

Ultimul pas este să le faci o promisiune, câte o promisiune pentru fiecare dintre cele 2 voci. Poate vrei să promiții vocii critice că nu o vei distruge, dar că o vei asculta mai rar. Poate vrei să promiți vocii de treabă că vei încerca să o faci mai curajoasă, sau să îi promiți că îi vei face loc să vorbească mai des decât vocea critică. Promite-le ceva, orice simți și dorești tu. Notează acum ambele promisiuni. Poți să păstrezi notița cu promisiunile. 

Atunci când simți că te afli într-o situație dificilă, din care nu ști cum vei ieși, deschide bilețelul acesta și amintește-ți ce promisiuni le-ai făcut vocilor tale. 

DE REȚINUT

Noi tot vorbim despre frică de eșec, lipsă de încredere în sine, stimă de sine scăzută, anxietate sau overthinking etc. Dar, ceea ce suntem noi acum, este creat de povestea pe care ne-o spunem. Și ghici ce, exact cum ai văzut în acest exercițiu, tu alegi povestea pe care ți-o spui și vocea cu care ți-o spui. Tu decizi cărei voci sa îi dai “play”: celei de treabă sau celei critice. E opțiunea ta, sunt vocile pe care fără să știi, tu le controlezi. 

Și când uiți cum sună vocea de treabă, citește tot ce ai scris pe acea foaie. 

Vorbește-ți mai des cu vocea de treabă. Te va ajuta enorm.  


Despre Adriana:

Trainer de comunicare, public speaking și inteligență emoțională, Adriana lucrează cu oameni din diferite domenii pentru a-i ajuta în zona de soft skills și a le crește performanța atât în viața personală, cât și profesională. O găsești aici pe Adriana.

Leave a Reply