Știi vorba aia că „ce te-a adus până aici nu te va duce la nivelul următor?” E valabilă și în cazul emoțiilor. Te-a ajutat gândirea pozitivă să ajungi unde ești? Fără dubii că da. Însă mesajul meu de acum pentru tine este că aceeași gândire, mai exact 2 emoții pozitive, te pot bloca pe mai departe.
O să numesc aceste 2 categorii de emoții infatuare cu sine și infatuare cu alții. Deși le vei găsi în limbajul comun „îmbrăcate” ca stimă de sine și admirație față de alții, ele sunt de fapt narcisisme și îndrăgostiri oarbe, care ne încurcă.
- INFATUAREA CU SINE.
Este acea stare prin care trecem fiecare dintre noi când, conștient sau nu, ne credem mai speciali, inteligenți, descurcăreți, merituoși etc decât ceilalți. Din această stare, antreprenorul sau managerul își dorește să iasă în față, să strălucească, să fie venerat. Sau, mai subtil, nu deleagă (că nu vede oamenii capabili) și e frecvent epuizat; nu lasă spațiu ca oamenii să performeze sau să crească și inclusiv nu poate să atragă oameni buni în firma lui. Cum spunea Brâncuși, „nimic nu
crește în umbra marilor copaci”.
Dacă s-a repetat situația în care oamenii pe care i-ai angajat n-au performat, n-au avut inițiativă, iar cei care au facut asta n-au rămas cu tine, atunci probabil ai ceva de lucru aici. La fel dacă ai sau ai avut oameni care ți-au spus NU și te-au contrazis argumentat, iar tu te-ai enervat.
Henry Ford a fost numit „o glumă” (New York Post) și „un ignorant” (Chicago Tribune). El a admis asta, dar a răspuns cu următorul argument: „De ce mi-aș umple mintea de cunoștințe generale, când am oameni în jurul meu care pot să ofere asta?” Ford s-a înconjurat de oameni mai buni ca
el. Oameni care să-i spună NU, să-l provoace și să-l învețe.
În schimb, antreprenorii infatuați cu sine angajează oameni care să le spună DA, să le valideze propria insuficiență. Uite un exemplu. Am lucrat în coaching cu doi clienți care împărtășeau aceeași poveste: copii fiind, au fost excluși din grupuri și au fost acceptați doar când impresionau prin ceva.
Asta i-a făcut să își construiască echipe care să-i accepte și cărora să le ofere motive de a fi impresionați. Wow, șefu’! Doar că această nevoie emoțională îi încurcă într-o mulțime de feluri.
Pe de o parte, golul nu se umple. Lună după lună, reapare nevoia de a impresiona prin ceva. Uite așa apar salarii mărite nejustificat sau învoiri gratuite, nerecuperate. Pe de altă parte, în prezența lor oamenii îi ridică în slăvi, îi aprobă, în timp ce în absența lor, îi vorbesc pe la spate și creează
bisericuțe. Când cauți aprobatori, atragi bârfitori.
Cu cât încerci mai mult să fie despre tine (chiar și numai subconștient), cu atât cauzezi mai multă dezbinare, neonestitate în muncă și comunicare.
Mai mult, îmi amintesc de un moment când coordonam o echipă, unde oamenii obișnuiau să-mi aprobe majoritatea ideilor. Într-o zi, am avut o idee prostă rău de tot și nimeni nu m-a confruntat. Evident, am dat-o de gard, iar la final am fiert înăuntrul meu că nimeni nu mi-a spus nimic. Însă,
onest, tot eu fusesem cel care se hrănea cu da-uri. Astfel, narcisismele te lasă să mergi pe piste ce pot fi falimentare.
La nivel de soluții, sunt două componente: una tehnică și una emoțională. De dragul dimensiunii articolului, mă concentrez mai mult pe tehnic. 🙂
Adu în echipă oameni mai buni decât tine. Dacă nu-s când vin, oferă-le tot ce au nevoie ca în 3 luni să devină. Angajează challengeri. Atenție, nu Gică Contra gratuiți. Ci oameni care au argumente solide. Stai liniștit, că îi găsești.
Pentru că alți antreprenori i-au respins pe ăștia, din aceeași frică, de a-și
pierde tronul emoțional. Creează un sistem cu procese sănătoase și proceduri funcționale, iar la final, fă o favoare ție și echipei și dă-te.la.o.parte. Am văzut de atâtea ori cum antreprenorul era cauza nr. 1 a stagnării echipei.
În plan emoțional:
- Infatuarea cu sine se formează în momente specifice când am perceput că cineva ne-a făcut o nedreptate sau ne-a minimizat. Și atunci am compensat prin a ne crea o mândrie de sine, ca să nu
ne mai poată „doborî” cineva în viitor. De asemenea, infatuarea se mai formează când am perceput că am făcut noi ceva impresionant și am fost validați. Și atunci am învățat la nivel suconștient că așa ne putem simți valoroși.
Ambele cazuri sunt o percepție dezechilibrată, pentru că la nivel universal, fiecare moment are în egală măsură plus și minus, beneficii și costuri.
Doar mintea se păcălește că e altfel, pentru că avem această natură animală de a căuta plăcere / pradă (plus) și a evita cu orice preț durerea / prădătorul (minus). Nu intru în teorie, dar această lege a dualității este prezentă în fiecare știință existentă.
Să luăm ca exemplu clientul meu, respins de copiii din cartier. El a perceput că a avut mai mult de pierdut decât de câștigat din această cauză, de asta a devenit predominant infatuat cu sine și dornic să fie validat. Deci, dacă vrea să facă acest exercițiu, el trebuie să aducă la nivel conștient ce a câștigat datorită acelei respingeri. S-a retras în el și a devenit mai bun în ceva specific? A mers mai puțin după spiritul de turmă? A putut să gândească mai mult pentru sine? A învățat mai mult? S-a diferențiat? Cât mai multe răspunsuri.
La fel cu percepțiile în care noi am fost speciali, impresionanți, inteligenți etc. E doar o iluzie că am avut doar plus. Ce am avut de pierdut când s-a întâmplat asta? Din nou, ca să obținem aceeași egalitate.
Ce poți să faci concret dacă ai senzația că ai infatuare de sine:
- Caută momentul sau momentele din trecut când ți-ai creat această personalitate (persona = mască) de performer / om extraordinar. În acele momente și de atunci încoace, ce ai avut tu de pierdut din cauza acțiunii tale? Și ce au avut alții de pierdut? Așa îți calmezi percepția de grandoare și validare.
- Dacă ai perceput că cineva a făcut ceva cu mai mult minus față de tine, găsește beneficii pentru tine de atunci incoace, ale acelei acțiuni. Ce ai câștigat? Ce ai învățat? Ce ți-a oferit acel om, prin acțiunea lui? Cum te-a format? Către ce te-a ghidat?
Dacă faci acest exercițiu corect și complet, cu cât mai multe situații specifice din trecutul tău, cel mai probabil n-o să treacă mult până să vezi efectele în mintea ta și în firma ta.
2. Dacă cineva din echipă manifestă acest narcisism exagerat (are nevoie de validare, respinge feedbackul, vrea să fie primul) vorbește cu el. Spune-i direct că vezi asta în el și îl înțelegi. Dă-i niște sarcini care să-l păstreze smerit. Tu când ai început, foarte probabil ai făcut „munca de jos”.
Nu-ți scuti angajații de asta. De fapt, testează-le narcisismul cu asta. Du-i prin alte departamente, să înțeleagă mai mult nevoile celorlaltor colegi. Trimite-i la un coach. Și dacă după un timp tot nu se schimbă nimic, fie găsești o soluție să îi izolezi de echipă (dacă sunt super performeri), fie s-ar putea să fie mai înțelept să le dai drumul.
- INFATUAREA CU ALȚII.
Da, despre admirație vorbesc. Da, admirația poate să aibă și ea efecte negative. Iată câteva.
Exact cum unii oameni își caută salvarea printr-un job, unii antreprenori își caută salvarea printr-un angajat. E clasica poveste cu el și ea, care ies la întâlnire și se îndrăgostesc. „Omul ăsta are doar plusuri!” Și chiar dacă cei din jur încearcă să-i tempereze, ei rămân în fantezie. Trec câteva săptămâni, luni sau chiar ani și ajung într-un punct unde spun „omul ăsta e un nenorocit și are doar minusuri!”
Deci același om, într-o perioadă scurtă de timp, a trecut de la doar + la doar -? Nu. Dar când admirăm pe cineva, când ne îndrăgostim de el, mintea vrea să-și confirme percepția, așa că exagerează părțile pozitive și le filtrează pe cele negative. Ne amăgim, ca apoi să ne dez-amăgim.
Așa se întâmplă și în echipă. Recrutăm oameni de care ne îndrăgostim și ne punem speranțele în ei. Și trec câteva luni, ca apoi să vedem că CV-ul a fost o umflătură, entuziasmul de la început s-a pierdut și performanțele scârțâie. Și încep mustrările, pedepsele directe și cele pasiv agresive.
Și e valabil și din cealaltă parte. Angajatul se îndrăgostește de locul de muncă, vede doar plusuri, dar după câteva luni, află cum cultura aia organizațională cu care se lăudau în piață e o fațadă, promisiunile făcute față de el s-au făcut uitate și nu are spațiu să-și pună în valoare abilitățile. Și
uite așa își bagă picioarele în ea firmă, procrastinează și lucrează la alte proiecte în orele de lucru, sfidează autoritatea etc.
Sună cunoscut? Iată ce să faci:
Calmează-ți percepțiile despre oricine vine sau este deja în firmă. Crezi că cineva are doar plus?
Oare ce vei transmite prin asta celorlaltor membri ai echipei? Frustrări. Care-s minusurile acelui om? Echilibrează-l. Crezi că cineva are doar minus? Îl pui într-o cutie din care tu pierzi mai mult decât el. Care-s plusurile lui?
Oricând angajezi, fă o listă cu așteptări, responsabilități, beneficii. Neapărat în scris, semnate. Dă o perioadă de probă și evaluați, de ambele părți, ce ați agreat la început.
Nu te prezenta ca o firmă perfectă. Minusurile recunoscute devin putere.
Cere feedback trimestrial, într-o formă în care să-i asiguri pe ceilalți că pot să-ți spună orice, oricum, fără să aperi, anulezi sau ripostezi. Doar să asculți. Altfel, nu vor fi deschiși să spună ce nu le convine și de ce și-au pierdut din drive.
Ideea de bază a acestui articol este următoarea: Emoțiile încurcă managementul. Nu doar cele negative, după cum vezi. Echilibrează-ți percepțiile și vei impacta enorm echipa. Sau rămâi în mândrie ori admirație și vei crea repulsie și dezamăgiri.
Poate fi un mesaj greu de digerat, sunt de acord. De aceea, aș vrea să te întreb: Care e prima idee care a rămas cu tine, pe care vrei să o mesteci bine? Te rog, scrie ideea ta într-un comentariu. 🙂
Te apreciez că lucrezi la echipa ta lucrând la tine!
Dacian
P.S. poți să-l urmărești pe Dacian pe pagina lui de Facebook aici.
Despre Dacian:
Expertiza lui Dacian e să decodeze blocaje mentale și dinamici de grup, cu instrumente psihologice bazate pe legile universale. Este acreditat internațional în metoda Demartini, cu care își ajută clienții să înțeleagă dezechilibrele mentale din care și-au creat provocările; iar apoi îi ghidează să-și recodeze cu sens starea de bine și performanța.
