Cum ne protejăm de inflație

Timp de citire: 7 minute

Când te uiți la banii pe care-i ai strânși, pe care-i ții în cont sau la saltea (ceea ce nu recomand), e important să faci diferența între numărul lor (bancnote) și valoarea lor (puterea de cumpărare). 

Pentru că odată cu creșterea inflației, numărul și valoarea lor de cumpărare nu sunt același lucru.

Chiar dacă tu consideri că ai suficienți bani, se poate ca în realitate să fii mai sărac decât erai înainte. 

Sau dacă ai văzut o creștere a veniturilor, e posibil să poți cumpăra mult mai puține lucruri. 

Indiferent care ar fi situația, banii tăi își pierd valoarea din cauza inflației.

Băncile Centrale și FED-ul proclamă că această creștere a inflației, momentan peste 10% în România, este temporară. Eu unul nu sunt atât de sigur de acest lucru. 

N-ar fi prima dată când autoritățile ne asigură că nu se va întâmpla mare lucru, că nu vom fi afectați. În ciuda tuturor acestor asigurări, s-a întâmplat exact ce spuneau ei că nu e posibil. 

În ultima perioadă, se presupune că suntem în penurie de materii prime și input-uri de tot felul: produse energetice, metale industriale, produse chimice, mărfuri alimentare, semiconductori și multe altele. Toate acestea contribuie la creșterea inflației. 

Nimeni nu știa concret ce urmează să se scumpească și cât de tare – nu toate viitoarele scumpiri au fost transmise 100% către consumatorii finali. Însă deja probabil le resimți pe propria ta piele. 

Și știi ce e interesant? Multe produse vor continua să se scumpească în viitorul apropiat.

De ce se scumpesc toate? 

Motivul este mai complex și fiecare acțiune are o pondere aparte. 


Dar dacă e să ne uităm la ultimii 2 ani, putem scoate o formulă simplă: 

Producția scăzută pe timp de pandemie, combinată cu bani injectați în sistem cu nemiluita, miliardele de oameni scăpați din lockdown și restricții care au dat iama în consum, la care se adaugă războiul din Ucraina…

Toate formează un cocktail favorabil pentru creșterea inflației. 

Cine pierde din cauza inflației? 

Vorbim de inflație, vorbim de scumpiri. Dar dacă e să ne uităm la nivel micro, cine sunt victimele reale ale inflației? 

  1. Cei care economisesc 

Dacă ai încercat ani de zile să tragi cureaua ca să „ai bani de zile negre”, am o veste proastă. 

Banii cash sau în conturi de economii cu zero sau ceva dobândă insignifiantă sau ținuți în depozite pe termen lung, vor fi afectați. Deja banii și-au pierdut puterea de cumpărare comparativ cu acum câteva luni. 

  1. Consumatorii 

Indiferent de venitul pe care-l ai și tu intri în categoria consumatorilor. Ai nevoie să cumperi produse sau servicii ca să supraviețuiești. Iar în urma creșterii inflației, se scumpesc majoritatea produselor și serviciilor pe care le consumăm. 

  1. Cei puternic îndatorați (care au dobânzi variabile) 

Sunt afectați pentru că dobânzile variabile vor crește cel mai probabil. Adică vei plăti mult mai mult decât ai plănuit inițial. 

  1. O parte din investitorii în acțiuni 

Inflația creează deranj pe piața bursieră, mai ales pentru cei care dețin acțiuni de tip growth. Companiile care trăiesc din datorii și nu produc suficient cashflow și profit. 

Inflația creează premisele pentru creșterea dobânzilor, care pot determina o scădere a cotațiilor a multor companii, mai ales a celor care: 

  • Sunt îndatorate.
  • Nu produc profit suficient. 
  • Sunt puternic dependente de prețul materiilor prime pe care nu pot să le transmită ușor consumatorilor. 
  1. Deținătorii de obligațiuni cu venit fix

Cei care au instrumente cu venit fix (fixed income) se devalorizează atunci când inflația crește. 

Cine câștigă datorită inflației? 

Deși sună cinic, nu toată lumea pierde odată cu creșterea inflației. Există câteva grupuri care câștigă în acest context nefavorabil. De exemplu: 

  1. Statele îndatorate 

Titlurile de stat sunt emise în general cu dobânzi fixe, sub inflație. Pe termen lung, statele au ocazia să își diminueze povara datoriilor prin inflație. 

De ce? Pentru că în cazul inflației, cei care pot profita de devalorizarea banilor sunt cei care au luat împrumut bani cu dobânda fixă. Cei mai mari debitori care beneficiază de dobânzi fixe mici sunt emitenții de titluri de stat – adică Statele, în general. 

  1. Producătorii în sensul general

În termeni monetari, inflația înseamnă aprecierea a valorilor reale din economie: bunurile și serviciile care satisfac nevoi reale. 

De multe ori aceste bunuri nu se apreciază neapărat în valoare, ci în termeni monetari. Concret: aceeași cantitate de bunuri și servicii rezultă mai mulți bani pentru aceeași cantitate de bunuri și servicii. 

Producătorii pot să și piardă în cazul în care nu transmit mai departe către consumatori costurile crescute ale materiilor prime. 

În final, cei mai mulți producători își vor crește prețurile dacă piața va permite acest lucru. 

  1. Mărfurile și firmele producătoare de mărfuri 

Merg pe același principiu ca și producătorii. Se scumpesc materiile, cresc prețurile. Valoarea rămâne aceeași, dar monetar vorbind au mai mulți bani.

  1. Deținătorii de imobiliare 

În general imobiliarele sunt un hedge bun împotriva inflației. 

În ultima perioadă au crescut toate prețurile materiilor prime. Și cum clădirile sunt construite din materiile prime, automat costă mai mult să construiești un bloc sau o casă decât anul trecut. 

Dacă tu deții o casă sau un apartament, tocmai ți-a crescut valoarea proprietății datorită creșterii prețurilor materiilor prime. 

  1. Deținătorii de acțiuni 

Dar nu oricare. Ci cei care au acțiuni la companii care produc cash flow solid, vor beneficia de creșterea inflației. 

În această categorie ar intra companii care au grad mic de îndatorare și o marjă de profit mare, companiile care pot scumpi cu ușurință produsele și care nu sunt sufocate de concurență, băncile și alte afaceri solide care sunt mașinării de produs cashflow. 

Ce putem face concret ca să ne apărăm de inflație? 

Până acum am vorbit despre cei care câștigă și cei care pierd în momentul în care inflația crește. 

Dacă te afli în categoria celor care sunt afectați, probabil că de câteva luni îți pui întrebarea: ce e de făcut?

Sunt câteva soluții. Unele necesită mai mult efort, în timp ce altele sunt mai ușor de aplicat. 

Hai să vedem care sunt: 

  1. Achitarea datoriilor cu dobânzi variabile 

În cazul în care ai o sumă de bani care zace în depozite, achitarea datoriilor e un pas evident și important. 

Chiar dacă nu poți să achiți în întregime creditele este bine dacă le poți achita și parțial. Odată cu inflația cresc dobânzile și automat vor crește și ratele la bancă. 

  1. Convertirea creditelor cu dobândă variabilă în credite cu dobândă fixă 

Nu se poate întotdeauna să achiți creditele.

Însă, îți recomand să renegociezi sau să refinanțezi creditele pentru a le converti în credite cu dobândă fixă. 

În România sunt destul de puține opțiuni care îți permit să obții credite cu dobândă fixă pe termen lung. Dar e important să cauți soluții care să acopere măcar o perioadă a creditului. 

  1. Atenție la obligațiuni și titluri de stat

În cazul în care ai obligațiuni sau titluri de stat cu dobândă fixă, să știi că odată cu inflația, acestea scad în valoare. E foarte posibil ca dobânda plătită de ele să fie real negativă. 

  1. Ai grijă la fondurile de obligațiuni ale căror unități de fond se evaluează la valoarea de piață.

În general sunt acele fonduri de obligațiuni care sunt administrate de companii afiliate băncilor. 

E foarte posibil ca aceste fonduri de obligațiuni să scadă în valoare în perioadele de inflație. 

  1. Redu consumul 

Deși optimizarea costurilor pare a fi o soluție evidentă și cea mai simplă, de cele mai multe ori nu e luată în considerare. 

Recomandarea mea e că dacă ai fost „mână largă” în perioada în care inflația a fost scăzută, acum să nu mai cumperi mult și fără rost. Pentru că toate costă mai mult. 

  1. Fă contracte pe termen lung 

Blochează orice cost recurent prin abonamente pe termen lung. Mă refer la costuri pe care oricum le avem, nu de costuri noi.

Cum poți să îți protejezi realmente banii de inflație? 

Fie facem economii, reducem dobânzile, dar întrebarea rămâne: cum poți să îți protejezi cu adevărat banii de inflație? 

Răspunsul, pe cât de evident, pe atât de greu de aplicat: investiții.

Dacă vrei să mergi dincolo de supraviețuire, la invitația lui Lorand, împreună cu Dan Sulica, susținem un webinar despre cum să investești inteligent ca să-ți construiești independența financiară în 2022. 

Uite ce o să afli: 

  • Cum poți să îți protejezi banii de efectele inflației. 
  • Investițiile care sunt avantajate de inflație. 
  • Cum să-ți construiești o viață mai prosperă și chiar să progresezi în mod accelerat pe drumul spre independența financiară, chiar și în acest context inflaționist. 
  • De ce unii se tem de investiții, pe când cei care știu despre ce este vorba beneficiază de pe urma lor an de an. 
  • Cum să eviți greșelile care te fac să pierz bani în investiții, mai devreme sau mai târziu.
  • O să știi care sunt cele mai bune metode de a face investiții, direct de la 2 oameni care cu asta se ocupă de 20 de ani. Metode pe care le poți aplica și tu. 

Acest webinar ți se potrivește dacă: 

  • Vrei să îți protejezi banii de efectele inflației. 
  • Nu ai încredere că altcineva (statul) va avea grijă de viitorul tău financiar. 
  • Realizezi că sistemul de pensii este falimentar și viitorul lor este în aer. 
  • Nu vrei să ajungi în situația în care trebuie să muncești până la moarte, că altfel nu o să ai suficiente surse de venit. 
  • Nu vrei să profite alții de lipsa ta de cunoștințe financiare. 
  • Vrei să îți construiești surse de venituri pasive care chiar funcționează pe termen lung. 
  • Te-ai săturat de schemele de îmbogățire rapide, de tipul „vânzătoarea Maria care a câștigat ieri 450 de euro tranzacționând pe piața Forex.”
  • Te-ai săturat să ai banii „recompensați” de bancă cu 2% în contextul unei inflații care a ajuns la 10% la RON. 
  • Vrei să pui banii să lucreze pentru tine, nu să lucrezi doar tu pentru ei. 
  • Vrei să devii independent financiar și nu vrei să aștepți 30 de ani. 

Dacă te regăsești în oricare dintre afirmațiile de mai sus, notează-ți în agendă și participă la webinar!

Nu o să vezi schimbări fantastice după 2 ore, dar îți promit că dacă aplici ceea ce o să afli, în timp o să vezi o serie de schimbări benefice. 

Înscrie-te gratuit acum la webinar!


Despre Valentin:

Valentin Nedelcu are o experiență de 11 ani în diverse poziții de management și senior management, fiind și consultant fiscal acreditat. A abandonat corporația pentru a se dedica total unui proiect curajos în România.

Este consultant fiscal și financiar, coach, trainer și investitor. Fondatorul comunității Știința Banilor.

Leave a Reply