Upriserz Blog

Timp de citire: 6 minute

Cunoști sentimentul. Apare ca o piatră în stomac, ca o plasă peste plămâni. Îți taie respirația, îți accelerează bătăile inimii. 

Că ești la birou și te uiți prelung la un email cu o sarcină care pare mult prea complicată pentru tine,
Că ești într-o ședință cu o mână de oameni toți îmbrăcați la costum și îți tremură mâinile când pornești prezentarea și vocea în timp ce încerci să articulezi, 

Că trebuie să iei o decizie care nu te afectează doar pe tine, ci și pe angajații tăi,

Că ești singur acasă. 

Aceleași gânduri revin din nou și din nou:

„Nu sunt suficient de bun la asta.”

„O să se prindă în curând că de fapt sunt un impostor și vor renunța furnizorii la tine/vor pleca angajații.”

„De ce mă aflu aici?”

„Acum e momentul în care o să-și dea seama că sunt incompetent/ă.” 

Ceea ce gândești, dublat de sentimentele aferente, nu e ceva normal. În schimb, e destul de comun, inclusiv în rândurile celor mai sclipitoare minți: de la antreprenori de succes, ingineri până la medici. 

Acest „pitic” care își face sălaj în mintea și în sufletul tău, poartă un nume: Sindromul Impostorului. 

Ce este sindromul impostorului? 

La o primă vedere, sindromul impostorului sună așa: un fenomen psihologic care nu-ți permite să internalizezi și să accepți realizările. Când suferi de sindromul impostorului, ai mereu impresia că de fapt nu ești capabil să finalizezi o anumită sarcină. Că ești un impostor. 

Dar tot teoria susține că cei care suferă de acest sindrom sunt oameni competenți, cu cunoștințe și abilități remarcabile, dar care pur și simplu nu pot să accepte asta. Trăiesc într-o stare perpetuă în care consideră că rezultatele lor se datorează norocului, șansei, bunătății altora sau orelor lungi de muncă. Nu consideră că au ceva remarcabil, ci că dacă ei au putut, pot și alții. 

Sindromul impostorului se manifestă diferit pentru toată lumea. Conform literaturii existente, există 2 categorii mari și câteva subcategorii mai mici. 

Tipurile de „impostori” existenți 

Impostorul „adevărat”

Conform unui studiu, impostorii „adevărați” au păreri negative despre ei înșiși. Atât în cazul unei autoevaluări anonime, cât și în cazul unei autoevaluări publice, tind să se prezinte într-o lumină nefavorabilă. 

5 tipologii de impostori adevărați

Deși acest tip de impostor are în general o părere proastă, Dr. Valerie Young, expert în sindromul impostorului, a nuanțat acest fenomen în mai multe tipologii, în funcție de modul prin care se manifestă. Avem așa: 

• Expertul. Urăște să fie considerat expert. De cele mai multe ori consideră că sunt multe lucruri de învățat și de făcut. Îi este mereu teamă că se va afla că de fapt nu cunoaște toate substraturile domeniului său și de cele mai multe ori simte că nu merită locul de muncă pe care-l are. 
• Perfecționistul. Mereu crede că putea și ar fi trebuit să facă mai bine. Nu contează că sarcina a fost executată impecabil! Nu acceptă complimente și nici să sărbătorească. Îi lipsește încrederea în sine. 
• Super omul. Nu se poate opri din muncă. Ia asupra lui cât mai multe sarcini și se asigură că fiecare e bifată la timp, chiar dacă asta implică să lucreze peste program. Se presupune că acest „workaholism” e un mod prin care vrea să obțină validare externă, pe care chiar și așa n-o acceptă.
• Geniul înnăscut. Se judecă pe baza abilităților înnăscute, în loc pe efort. Are așteptări absurd de nerealiste, care sunt dublate și de așteptările de a reuși (la perfecție) din prima încercare. Suferă constant de sentimentul de inadecvare și eșec, mai ales în domenii complexe. 
• Individualistul dur. Toate sarcinile să le facă singur! Și cu puțin ajutor – chiar deloc dacă se poate. Se asigură mereu că proiectele se întâmplă, chiar dacă asta înseamnă să-și dea la o parte nevoile personale. 

Impostorul strategic 

Literatura de specialitate a descoperit un tip de impostor mai puțin comun, numit „impostorii strategici.” 

Conform unui studiu, impostorii strategici nu se îndoiesc de ei înșiși, ci mai degrabă se prezintă ca atare. S-a demonstrat că în momentul în care sunt nevoiți să își facă o autoevaluare anonimă, vorbesc despre ei înșiși în termeni mult mai pozitivi decât „impostorii reali”. În schimb, dacă sunt publice, tind să își minimalizeze părerile despre sine. 

Totodată, aparent cei cu acest tip de sindrom de impostor, nu tind să amâne sarcini, nu se simt stresați la locul de muncă. 

Motivul? Specialiștii au dedus că pentru ei modestia este o valoare și că își doresc să fie plăcuți de cei din jur și să nu fie considerați aroganți. 

Cine suferă de sindromul impostorului? 

De obicei, sindromul impostorului se regăsește în rândul studenților ingineri, medicali, stomatologi, farmaciști. Nu se oprește acolo însă. 

Alte studii demonstrează că e prevalent și în rândul profesioniștilor, precum: antreprenori, manageri de marketing, medici de familie, medici licențiați. 

În ceea ce privește genul, unele studii spun că femeile sunt mult mai predispuse la acest sindrom, în timp ce altele susțin că atât femeile, cât și bărbații sunt în egală măsură afectați de el.

Dar există și speranță! Alte studii spun că odată ce profesioniștii înaintează în vârstă și rămân în aceeași arie de expertiză, sindromul impostorului se diminuează. 

Condițiile care „ajută” instalarea sindromului

1. Stresul 

În ciuda a ceea ce se știe despre stres, el nu e întotdeauna negativ.

Legea Yerkes-Dodson spune că există o relație între performanță și nivelul de stres. Dar performanța se întâmplă doar până la un anumit punct. Așadar, dacă simți un nivel scăzut de stres (pe care-l resimți ca entuziasm), te poate ajuta să performezi. Să vii cu idei inovative. Să rezolvi provocările în 2 timpi și 3 mișcări.  

Însă, cu cât nivelul de stres crește, cu atât performanța ta scade. Tocmai stresul excesiv poate duce la apariția sindromului impostorului, pentru că odată cu stresul, apare anxietatea, frica de eșec și cresc intensitatea fricilor.

2. Frica de eșec 

După cum îi spune numele, frica de eșec presupune o anxietate ridicată în situațiile în care cineva ar putea să greșească. Studiile spun că această frică, îi ajută pe cei cu sindromul impostorului să se autosaboteze. 

De exemplu, atunci când ți-e teamă că s-ar putea să greșești/eșuezi, fie te epuizezi ca să te asiguri că eșecul nu apare, fie amâni și faci lucrurile pe ultima sută de metri sau accepți eșecul prin a nu face nimic, întărind astfel sentimentul de impostor. 

Un alt mod prin care se observă frica de eșec e prin a evita obținerea unei poziții de lider, în rândul angajaților. Se întâmplă ca persoanele vizate să își schimbe locul de muncă, de frica de a nu fi descoperite ca fiind incapabile. 

3. Frica de succes 

Da, există și o frică de succes! 

Frica de succes practic constă într-o teamă intensă că odată ce reușești, ceilalți nu te vor mai plăcea și vei fi izolat. 

Concret, cei care suferă de sindromul impostorului, cred că odată ce evoluează la un anumit nivel (în special profesional), vor pierde legăturile cu colegii de muncă.

La fel, dacă ești antreprenor, această teamă de succes se poate manifesta în afara locului de muncă. Poate să-ți fie teamă să scalezi afacerea pentru că te gândești că prietenii tăi te vor respinge ulterior. 

4. Stima de sine scăzută 

Cei care se consideră impostori, nu cred în ei înșiși. Nu cred în potențialul lor și pun totul pe seama șansei sau a norocului. Și pentru că nu pot să internalizeze succesul, ajung să aibă păreri foarte proaste despre ei și refuză orice oportunitate, crezând că vor fi „descoperiți”. 

5. Mediul de lucru

Sindromul impostorului poate apărea la locul de muncă, în momentul în care observi sau simți că nu te potrivești acelui mediu profesional. 

Când trăiești cu impresia că identitatea și valorile tale nu sunt reflectate, depui efort inconștient (sau chiar conștient) să ascunzi diferențele. În același timp, epuizezi multă energie mentală să cauți validare și să ameliorezi sau să eviți respingeri subtile.

Simptomele generale ale sindromului impostorului 

Depresie, anxietate și alte tulburări psihosomatice. Acestea sunt simptomele „de bază” (cum ar veni) pe care cei care suferă de sindromul impostorului le resimt. Sunt urmate de comportamentul de workaholic (muncă în exces), care la rândul său crește epuizarea și riscul de burnout. 

Cele mai comune gânduri: 

• Greșelile dovedesc că nu sunt potrivit pentru această meserie,
• Logic știu că eșecul nu e final, dar uneori pare că totul se va prăbuși dacă nu fac totul perfect, 
• Nu pot să mă opresc până ce acel lucru e perfect, 
• Lauda mă face să mă simt inconfortabil, 
• Când primesc un compliment pentru munca mea/produsul/serviciul meu, îmi este greu să îl accept sau simt nevoia să îl justific, 
• Dacă am șanse la un contract valoros sau la o mărire, nu am curaj să spun nimănui până nu e confirmat, 
• Când lucrurile merg bine, succesul îl atribui norocului, 
• Dacă fac ceva excelent, simt extra presiune să fac totul la același standard, 
• Mi-e frică că se va afla că de fapt nu sunt atât de bun pe cât cred alții, 
• Dacă fac adesea lucrurile bine, sunt sigur că oricine poate face același lucru,
• Uneori cred că angajatorii/clienții mei au făcut o greșeală când m-au ales, mai ales când mă laudă sau îmi laudă compania.

Deși pare că sindromul impostorului e un puț fără fund, realitatea e mai nuanțată decât spune teoria. 

Da, sindromul impostorului te forțează să te autosabotezi și să nu îți vezi potențialul. 

Da, te pune pe gânduri dacă ești competent sau nu. 

Partea bună e că sindromul impostorului de cele mai multe ori apare în doar anumite condiții. 

Când schimbi profesia, când schimbi locul de muncă, când deschizi prima afacere, când închei primul contract, când vrei să scalezi, când dezvolți un produs nou. 

Chiar dacă acum îți pare că e imposibil de învins sau ținut sub control, soluții există. Iar în articolul următor, îți vom prezenta câteva strategii prin care poți să ameliorezi sau chiar să controlezi prezența sindromului impostorului.